Pre-nursery la Gradinita Finlandeza Medias

Gradinita Romano-Finlandeza Medias > Stiri > Stiri > Pre-nursery la Gradinita Finlandeza Medias

Pre-nursery la Gradinita Finlandeza Medias

Momentul in care cel mic incepe cresa este de mare importanta.  Atat el cat si parintii lui sunt incercati de o intreaga paleta de emotii. Intrarea in colectivitate este primul pas in „lumea mare” ferit de protectia parentala.

Concediul de ingrijire al copilului se termina la noi in tara, in cel mai fericit caz, cand copilul implineste 1 an si 11 luni. Majoritatea parintilor opteaza din acel moment pentru cresa. In functie de programul la care este inscris, copilul petrece de regula intre 4-8 ore in mijlocul unor persoane care in prima faza sunt doar niste straini. Multi dintre acesti copii sunt obisnuiti sa fie in prezenta permanenta a unui parinte. Viata lor sociala pana in acel moment se limiteaza la membri apropiati din familie si atat.

Rolul primelor zile de acomodare la cresa, in prezenta mamei sau a tatalui este foarte importanta pentru a face aceasta trecere o experienta cat mai lina si placuta. Din pacate nu toate familiile beneficiaza de acest privilegiu. In foarte multe cazuri, intrarea in gradinita sau cresa se face brusc,  lasand un impact negativ asupra copilului si al parintilor.

Pentru a facilita intrarea in colectivitate, Gradinita Romano – Finlandeza lanseaza programul „PRE-NURSERY” care vizeaza copiii cu varsta intre 1,5 – 2 ani. In cadrul acestui program, copii participa insotiti de parinti la activitati specifice celor din cresa si gradinita. Activitatile sunt adaptate varstei copiilor si vor fi coordonate de educatoarele de la Gradinita Romano – Finlandeza Medias.

Vom incerca prin activitatile planificate sa crestem gradul de independenta al copiilor, sa facilitam modul in care ei interactioneaza cu alti copii de varsta lor, sa le facem cunoscut modul in care pot dezvolta relatii apropiate si cu alte persoane si nu in ultimul rand sa sustinem si sa informam parintii cum pot gestiona in mod constructiv anxietatea de separare. Toate acestea se vor petrece sub umbrela colorata a jocului.
Grupul va fi format din 12 copiii si va fi coordonat de 3 cadre didactice. Activitatile se vor desfasura o data pe saptamana, in perioada 15.02.2018 – 15.03.2018 intre orele 17:00-18:30 la sediul gradinitei noastre din str Nicolae Iorga nr 6.

Inscrierile incep din 15 ianuarie 2018 si se fac la adresa de email contact@gradinitafinlandeza.ro in limita locurilor disponibile.
Pentru mai multe detalii legate de modul de desfasurare si costurile aferente va rugam sa ne scrieti la contact@gradinitafinlandeza.ro sau la telefon 0745598141.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *